Sfantul Apostol Andrei

In fiecare an, in data de 30 noiembrie, Biserica Ortodoxa il sarbatoreste pe Sfantul Andrei, patronul spiritual al romanilor. Accidental, aceasta zi de sarbatoare este premergatoare unei alte sarbatori nationale importante, cu un caracter laic de aceasta data, si anume ziua de 1 decembrie. Astfel, cele doua componente, religia si istoria, sunt sarbatorite, in momentul in care postul Craciunului este in toi, prefigurand nasterea Domnului.

Numele Andrei provine din grecescul Andreas, care inseamna "viteaz", "barbatesc". Desi purta un nume grecesc, Sfantul Apostol Andrei era iudeu.

Santandrei

Sarbatoarea de Sf Andrei a fost suprapusa peste ziua celebrarii unei divinitati geto-dacice precrestine ce simboliza o personificare a lupului. De asemenea, sarbatoarea de Santandrei simboliza, mai mult decat atat, anul nou dacic.

Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) si ciclul de innoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, pastreaza numeroase urme precrestine.

Viata Sfantului Andrei

Evanghelia lui Ioan spune ca, inainte de a-l urma pe Isus din Nazaret, Andrei a fost mai intai ucenicul lui Ioan Botezatorul. Conform acesteia, Andrei l-ar fi dus pe fratele sau Petru la Isus, spunandu-i ca l-a gasit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintai chemat".
Dupa invierea lui Iisus și coborarea Spiritului Sfant (la Rusalii), apostolii au pus bazele Bisericii Crestine, la Ierusalim.
In cadrul Sinodul Apostolic ce a avut loc in jurul anilor 49-50 D.C. la Ierusalim, Apostolii s-au intalnit și au decis unde va merge fiecare dintre ei. Legenda spune ca Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea).
Initial, acesta l-a insotit pe fratele sau, Petru, in Asia Mica, pentru ca mai apoi sa traverseze Balcanii, ajungand si stabilindu-se pentru o perioada de timp in Scytia. Ulterior, Sfantul Andrei si-a continuat peregrinarile si a ajuns pana in sudul Rusiei de astazi.

Dupa o perioada, s-a intors in Grecia pentru a consolida comunitatile crestine de acolo.
Sfantul Andrei a murit ca un martir, fiind rastignit pe cruce in orasul Patras, ultimul oras in care s-a stabilit in timpul peregrinarilor sale. Dupa moarte, relicvele au fost pastrate in oras, unde se afla si in prezent.

Traditii de Sfantul Andrei

In urma crestinarii stramosilor nostri daci, fondul pagan al vechilor credinte si ritualuri nu a fost eliminat total, ci doar transformat. Traditiile pagane insotesc si astazi sarbatorile crestine, un exemplu in acest sens fiind chiar noaptea de Sfantul Andrei.
In traditia populara, noaptea de 30 noiembrie este cea in care duhurile malefice – strigoii, moroii si pricolicii – capata puteri sporite si fac rau oamenilor, afecteaza fertilitatea pamantului si a animalelor.
Totodata, este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si se lupta cu strigoii vii pe la hotare si raspantii de drumuri. Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile lor.
Sarbatoarea Sfantului Andrei este astfel opusa Rusaliilor, cand prin pogorarea Sfantului Duh intreaga natura este binecuvantata, iar plantele de leac isi maresc puterea.

Noaptea de 30 noiembrie este potrivita pentru vraji si farmece, fetele superstitioase crezand ca acum au sansa sa isi cunoasca viitorul sot.

Sarbatorile de Sfantul Andrei si Sfantul Nicolae simbolizeaza inceputul iernii si punerea in miscare a haitelor de lupi, care sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deterioreaza continuu pana cand, in noaptea de 29 spre 30 noiembrie (Noaptea Strigoilor) se ajunge la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei.

Noaptea Strigoiului

In trecut Sfantul Andrei era celebrat prin petreceri asemanatoare cu cele de Revelion, denumite local "Noapte Strigoiului". Usturoiul era considerat un element protector in noaptea in care valul dintre cele vazute si cele nevazute se ridica. Pentru a fi aparati de spiritele rele, oamenii isi ungeau tocurile usilor si ale ferestrelor cu usturoi, in locuintele in care se desfasurau petrecerile. Traditia spune ca in aceasta noapte nefasta strigoii ieseau din morminte pentru a cauza suferinte oamenilor, pentru a strica gospodariile si animalele.
Se spune ca, special pentru petrecerea de Sfantul Andrei, fetele aduceau cate 3 capatani de usturoi, pe care le incredintau spre protectie unei batrane.
A doua zi incepea un an nou pentru intreg satul, prilej cu care tinerii faceau o hora in jurul usturoiului adus la petrecere. Apoi acesta era pastrat de sateni la loc sfant, alaturi de icoane, pentru tot restul anului, si utilizat in scop medical. Oamenii considerau usturoiul din noaptea de Sfantul Andrei ca fiind un remediu pentru diverse afectiuni, si de asemenea importriva farmecelor si descantecelor.

Strigoiul

Cei mai temuti in noaptea de Sfantul Andrei sunt strigoii.
Ei reprezinta morti care nu si-au gasit odihna, si care sunt condamnati sa rataceasca noaptea prin lume. Acestia, fie n-au ajuns in lumea de dincolo, fie refuza sa se mai intoarca, dupa ce isi viziteaza rudele vii, la sarbatori.
Se spune ca strigoii se manifesta violent fata de oamenii care nu sunt precauti si nu se protejeaza. Pentru ca strigoii sa nu se poata apropia de case, in seara de 30 noiembrie oamenii (gospodinele in special) mananca usturoi si se ung tot cu usturoi pe tot corpul, sau doar pe frunte, piept, spate si incheieturile trupului. De asemenea, se ung si cercevelele ferestrelor, usile si zavoarele si se infunda hornurile, pentru a impiedica strigoii sa intre in casa.

Exista doua categorii de strigoi:

1. Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu reusesc sa ajunga in lumea de dincolo. Ei se intorc printre cei vii, in special printre rudele apropiate, pentru a le provoca mari suferinte: aduc moarte, boala, molime in randul animalelor, grindina. Dupa locul unde apar si relele pe care le aduc, strigoii morti pot fi, dupa locul unde actioneaza, de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc.
2. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor care, in noaptea de Santandrei (Noaptea Strigoilor) isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie sau cozi de matura si merg in locuri numai de ei stiute (intre hotare, la raspantii de drumuri, in paduri), unde se intalnesc cu strigoii morti.
   Acolo redevin oameni si se lupta pana iese invingator unul din ei, care le va fi conducator un an de zile. La final, se bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza din nou in animale si pornesc spre case inainte de primul cantat al cocosilor.

Ziua lupului

Conform traditiei, de ziua Sfantului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv pentru care aceasta zi mai este numita si “Ziua lupului” (dupa simbolul dacic al lupului), sau “Luparia”.
Se spune ca in aceasta zi gatul lupului devine flexibil, astfel ca acesta isi poate intoarce capul. El devine deci primejdios atat pentru vite, cat si pentru oamenii care ies pe ulita.
Noaptea de 30 noiembrie este noaptea in care lupii se aduna, iar Sf. Andrei (supranumit “patronul lupilor”) imparte prada pentru iarna care urmeaza.

Pricoliciul

In credinta populara, pricoliciul este strans inrudit cu lupul si se poate transforma oricand in lup sau in alta vietate, dandu-se de trei ori peste cap. Ei nu se intrupeaza niciodata in vietati sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, randunica, albina).
Spre deosebire de varcolaci, care calatoresc prin vazduh, pricolicii se deplaseaza pe pamant.
Ei sunt nascuti in urma unui incest, a unei vraji sau a unui blestem. In ultimele doua cazuri, transformarea este periodica (de obicei noaptea), creatura revenind ulterior la conditia de om. Pricolicii reprezinta un oameni cu coada, piperniciti dar vioi, care isi fac aparitia in special noaptea. De asemenea, ei traiesc putin: cat lupul sau animalul in care se metamorfozeaza.
Se spune ca pricolicii fac mult rau: ei au puterea de a trece peste orice obstacol, se hranesc cu vite sau chiar cu copii si noaptea se aseaza pe pieptul oamenilor care dorm, imbolnavindu-i. Spre deosebire de strigoi si moroi, pricolicii sunt muritori si nu se pot inmulti.
Intr-una dintre legende, pricoliciul este un tanar casatorit, care, mergand pe drum cu sotia, se face brusc nevazut si revine sub forma de caine, repezindu-se sa isi muste perechea. Aceasta se apara cu braul si il alunga, lovindu-l cu secera. In final, pricoliciul este recunoscut dupa scamele catrintei ramase intre dinti.

Moroiul

Moroii sunt oameni morti care, pentru pacatele lor, sunt condamnati sa devina dupa moarte suflete ratacitoare. Unii spun ca moroii ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau inmormantat de viu, ori dintr-un mort neputrezit, caruia nu i s-a facut slujba religioasa la ingropare.
In unele regiuni ale tarii, moroii sunt asemanati cu vampirii, intrucat se spune ca sug sangele si laptele vitelor. In alte parti, oamenii cred ca ei au puteri mai mici si nu pot decat sa sperie.

Bocetul Andreiului

Conform traditiei, sarbatoarea dacica a Santandreiului cuprindea un ritual de sacrificare ( animala, umana, sau chiar a unor obiecte insufletite simbolic ). Acest obicei s-a mentinut pana in zilele noastre, sub o forma modificata: in anumite zone din Transistria, exista "Bocetul Andreiului", ritual prin care tinerele confectioneaza o papusa din carpa, numita Andreiu, pe care o jelesc. Jerfta animala s-a pierdut in timp, desi se condisera ca ea nu a fost intru totul eliminata, ci preluata si transpusa in jerta porcului de dinainte de Craciun. Mai mult decat atat, unul din numele purtate de lup in zilele lui de celebrare, gadinet, in special la Filipi cand incepe imperecherea pentru inmultire, este purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet.

Aflarea Ursitei

Un alt obicei practicat in noaptea dintre ani il constituia aflarea barbatului soritit pentru maritis, de catre fetele singure din sat. In noaptea dintre ani, inainte de culcare, ele trebuiau sa prepare si sa manance o "Turtuca de Andrei", o turtita foarte subtire si sarata, facuta din faina de grau si coapta pe plita. Barbatul pe care il visau venind aducandu-le apa pentru a le potoli setea era cel care urma sa le ceara mana in anul nou. Alte fete, plantau un catel de usturoi in aluat, dupa ce soseau acasa de la Pazitul Usturoiului. In functie de cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite previziuni matrimoniale. Acest tip de previziuni nu era singurul care se realiza in noapte dintre ani. Batranii citeau in semnele naturii, in stelele de pe cer, in noaptea de Santandrei, si prevesteau daca anul ce urma avea sa fie bogat sau sarac, daca va fi pace sau razboi etc.
in satele din Bucovina fetele ca sa-Si vada ursitul iSi puneau seara sub perna 41 de fire de grau, iar cand se culcau spuneau: „ Voi, 41 de fire de grau / Eu voi adormi / Si voi hodini / Dar eu ma rog lui Dumnezeu / Sa-mi trimita ingerul meu / Cel ce mi-e dat de Dumnezeu”
De asemenea, un obicei care s-a pastrat pana in zilele noastre este acela al plantatului graului. In noaptea de Sf Andrei, oamenii planteaza grau si in functie de dezvoltarea acestuia pana in ajunul anului nou se fac previziuni cu privire la belsugul anului ce urmeaza.

Covasa, bautura rituala

In anumite parti ale tarii se prepara o bautura specifica, special pentru celebrarea anului nou, denumita covasa. Aceasta era preparata prin fermentare, din malai de porumb sau mei.
Covasa avea un gust dulce-acrisor, asemenator cu cel de braga. Dupa ce se punea in strachini sau oale, bautura se impartea prin vecini, pentru a aduce prosperitate in anul ce urma sa vina: "pentru ca vacile sa fie laptoase, iar laptele sa fie smantanos" (Pamfile, 1914, p. 145).
In alte sate, covasa se numea chiar braga si era prepata din malai, lasata pana in ziua urmatoare, cand toata lumea era datoare sa "manance" covasa, pentru a fi ferita de strigoi.

Metodele de aparare impotriva spiritelor malefice care apar de Santandrei sunt asemanatoare cu cele folosite la Sangiorz. Informatiile etnografice nu atesta insa la Santandrei aprinderea focurilor, stropitul si scaldatul cu apa, strigatele si producerea zgomotelor sau pomenile pentru imbunarea mortilor iesiti din morminte.

Lipsesc, in general, practicile active de alungare a spiritelor malefice. Ungerea cu usturoi si ascunderea coaselor si a limbilor de melita sunt mai mult actiuni de aparare pasiva. Fortelor malefice nu li se declara razboi deschis, ca la Boboteaza, Sangiorz, Joimari, Sanziene, intrucat sansa de izbanda era minima in conditiile in care puterea aliatilor, intunericul si frigul, crestea neincetat pana la solstitiul de iarna.