Sfantul Nicolae
In fiecare an, pe 6 decembrie, credinciosii de pretutindeni il sarbatoresc pe Sf Nicolae, personalitate adesea asociata cu valori umane inalte precum generozitatea, altruismul si curatenia spirituala. Sarbatoarea de Sf Nicolae reprezinta intotdeauna un prilej de bucurie pentru copii, personajele centrale ale perioadei, care primesc daruri de la mosul.
Numele Andrei provine din grecescul Andreas, care inseamna "viteaz", "barbatesc". Desi purta un nume grecesc, Sfantul Apostol Andrei era iudeu.
Viata Sfantului Nicolae
Sfantul Nicolae s-a nascut in Orientul Mijlociu, in localitatea Patara din Asia Mica, in a doua jumatate a secolului al III-lea. El a facut parte dintr-o familie instarita, iar dupa moartea parintilor a folosit intreaga avere mostenita pentru intrajutorarea celor nevoiasi. Apoi a plecat in pelerinaj, iar la intoarcere a fost ales arhiepiscop de Myra. Cu toate acestea, el a inceput sa fie onorat ca Sfant incepand cu secolul al VI-lea.
De-a lungul secolelor, Sfantul Nicolae a devenit unul dintre cei mai populari sfinti, iar chipul sau a fost pictat mai mult decat al oricarui alt sfant (cu exceptia Fecioarei Maria). In amintirea si intru celebrarea lui, mii de biserici au fost ridicate (numai in Anglia sunt cateva sute).
Datorita numarului mare de miracole pe care le-a savarsit, Sfantul Nicolae mai este numit si Taumaturgul (Facatorul de Minuni). Nu mai putin de 21 de minuni ii sint atribuite, el fiind cunoscut pentru credinta, zelul si dragostea pentru semeni, in special pentru copii.
In secolul al X-lea, Tarul Vladimir al Rusiei a calatorit la Constantinopole (astazi Istanbul) si auzind de povestirile minunate despre Sfantul Nicolae a decis sa-l faca patronul spiritual al Rusiei.
Sfantul Nicolae a participat, in calitate de episcop, la primul sinod ecumenic tinut la Niceea, in anul 325. Sinodul condamna erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod, Sfantul Nicolae a fost recunoscut drept un mare aparator al ortodoxiei.
In urma confruntarii dintre cei doi, Nicolae, ingrijorat de ruptura care ar fi putut interveni in cadrul Bisericii, i-a dat lui Arie o palma. De atunci a ramas obiceiul ca, in data de 5 decembrie, copiilor neascultatori sa li se dea o nuielusa in semn de avertisment.
Se spune ca nuielusa reprezenta o crenguta de mar, motiv pentru care in colindele romanesti se canta despre florile dalbe (flori de mar). Daca nuielusa, pusa in apa, infloreste pana la Nasterea Domnului, inseamna ca Sfantul Nicolae a intervenit pentru iertarea celui caruia i-a fost oferita crenguta.
Sfantul Nicolae a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere si ca incercarile vietii pot fi pentru unii prea apasatoare. A daruit mult saracilor, a linistit pe cei intristati, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi.
Sfantul Nicolae a murit in anul 340, iar in secolul al XI-lea, ramasitele acestuia au fost descoperite de marinarii italieni si depuse la Bari, unde se afla si astazi. Tot acolo, o manastire a fost construita pentru credinciosii aflati in pelegrinaj catre Tara Sfanta, veniti sa se inchine la moastele Sfantului Nicolae, care se spune emana din cand in cand un miros dulceag.
Simbolistica
Sfantul Nicolae este patronul spiritual in Olanda, Rusia, Grecia, Sicilia, Lorraine (Franta) si in multe orase din Germania, Austria, Elvetia, Italia si Belgia.
El este considerat ocrotitorul copiilor, al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fara zestre si al victimelor sistemului judiciar.
Etimologie
Numele Nicolae provine din cuvintele grecesti “nike” (victorie) si “Jaos” (popor) si are intelesul de “om care face parte dintr-un popor victorios”. Sarbatoarea Sfantului Nicolae se mai numeste si San Nicoara, o posibila derivatie din “Sanctus Nicolaus”.
Mos Nicolae in lume
Pentru ca sarbatoarea Sfantului Nicolae si cea a Craciunului sunt foarte apropiate, in multe tari ale lumii acestea s-au contopit si se celebreaza impreuna. In Romania, Germania, Olanda, Elvetia si alte cateva tari europene, cele doua sarbatori continua sa se sarbatoreasca separat. Dupa reforma protestanta din secolul al XVI-lea, multe tari din Europa au renuntat la sarbatorirea zilei de 6 Decembrie.
- Olandezii au pastrat insa aceasta traditie catolica si multi copii il asteapta si astazi pe Sinter Klaas (Saint Nicholas - Sfantul Nicolae). La inceputul secolului al XVII-lea, olandezii emigrati in Statele Unite au adus sarbatoarea pe teritoriul tarii, iar Sinter Klaas s-a transformat in Santa Claus (Mos Craciun) pentru majoritatea americanilor.
- In nordul Germaniei, Sfantul Nicolae a fost inlocuit de Krist Kindl (Pruncul Sfant). Aici, Santa Klaus nu are origine bisericeasca, ci pagana.
- In regiunile romano-catolice din Germania (precum Bavaria) Sankt Nikolaus isi face aparitia ca episcop. In seara din ajun casele sunt impodobite, copiii isi lustruiesc ghetutele in care lasa traditionala scrisoare pentru Mos Nicolae, dar si morcovi pentru caii albi ai acestuia. In timpul noptii, Mosul viziteaza casele tuturor copiilor, purtand cu sine o carte in care sunt consemnate toate faptele celor mici. Daca au facut fapte bune, Sfantul lasa in ghetute fructe, nuci sau dulciuri. Daca nu au fost cuminti, copiii gasesc cartofi, carbuni sau nuieluse.
- In alte zone din Germania, de exemplu la Stuttgart, copiii se costumeaza in Mos Nicolae si merg din casa in casa cerand dulciuri, obicei asemanator celui de Halloween din SUA.
- In Franta, se spune ca Mos Nicolae vine pe un magarus si este insotit de asa-numitul Pere Fouettard, un personaj care lasa copiilor ce nu au fost cuminti nuieluse impodobite.
- In Italia, in luna mai a fiecarui an, are loc festivalul de San Nicola, cand se comemoreaza aducerea moastelor Sfantului Nicolae la Bari. Festivalul dureaza o saptamana si include o slujba solemna in basilica in care se aduna sute de credinciosi. Tot cu aceasta ocazie, statuia Sfantului este purtata pe strazile orasului Bari, din port pana intr-o mare piata publica.
- In orasul Molfetta, situat pe coasta Marii Adriatice, in ajun de Mos Nicolae copiii aseaza pe masa o farfurie in care pun scrisorile catre Sfantul Nicolae. In timpul noptii, acesta le indeplineste dorintele, umpland farfuriile cu ciocolata, bomboane si fructe.
Traditii de Sf Nicolae
Sarbatoarea de Mos Nicolae este una din cele mai frumoase si asteptate sarbatori de catre copiii din toata lumea.
Traditia spune ca in noaptea de 5 spre 6 decembrie Mos Nicolae vine la geamuri si lasa copiilor care sint cuminti dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei neascultatori.
Cu acest prilej, in fiecare casa, deopotriva copiii si adultii isi pregatesc ghetele, lustruindu-le si punindu-le linga usa.
Se povesteste ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei surori sarace din orasul sau, aducandu-le in dar banii necesari pentru zestre. Apartinand unei familii foarte sarace, tatal fetelor planuia sa le vanda, pe rand, pentru a face rost de bani. Sfintul Nicolae a aflat despre necazul fetelor si noaptea, pe furis, le-a adus banii necesari pentru a isi intemeia o familie, fiecare dintre cele 3 fete.
De atunci si pina in prezent, in noaptea de Sfantului Nicolae, atat cei mici, cat si cei mari, primesc daruri de la Mosul care nu li se arata niciodata.
Traditional, Mos Nicolae sau San-Nicoara este un mos cu barba alba, calare pe un cal alb, patronul marinarilor, soldatilor, calatorilor, vaduvelor, orfanilor si fetelor sarace nemaritate. Cand Mos Nicolae isi scutura barba este semn ca trebuie sa ninga. Iar daca ninge in ziua de 6 se spune ca iarna va fi aspra.
Ziua de San-Nicoara se mai numeste si Craciunul Copiilor, datorita darurilor aduse de Mos Nicolae copiilor cuminti si se tine impotriva bolilor si loviturilor. La acest sfant se roaga fetele mari ca sa le dea noroc la maritis.
O zicala din Muscel spune: "La Sfantul Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace".
Intocmai ca in seara de Sfantul Andrei, in seara de 5 decembrie se pun crengute de mar, cais, zarzar sau visin in vase cu apa, ce vor inflori de Anul Nou. Se spune ca la San-Nicoara intra dracii in moara si dau cu morarii in apa ori dau drumul morilor. Pentru imblanzire se face sfestanie si praznic morilor. Tot in ziua de Sfantul Nicolae se strang flacaii intre 18 si 24 de ani ca sa faca pregatiri pentru sarbatorile care vin, incepand sa repete si colindele.
Cadouri de Mos Nicolae
La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc si o legatura de nuiluse colorate frumos, pe linga dulciuri si jucarii, iar cei mai nazdravani primesc o nuielusa adevarata, simbolizand o eventuala pedeapsa. Sf Nicolae sau Ideea de mos care aduce daruri copiilor dateaza din vechime, fiind prezenta in Scandinavia cu mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care umbla prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, facand cadouri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai.
Desi crestinismul a sters aceste povesti din viata de zi cu zi, ele au ramas inca in constiinta oamenilor prin existenta personajelor precum Mos Nicolae sau Mos Craciun. .
La crestinii din Republica Ghana, mosul vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. In districtul german Berchtesgaden, 12 tineri imbracati in paie si avand masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfantului Nicolae, sunind din talangi. Ei ofera daruri in fiecare casa in care intra si de asemenea, pentru a simboliza pedeapsirea faptelor rele, iau gazdele afara si simuleaza o bataie. Si in Germania, Sfintul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite. Sfintul Nicolae are aici un sac in spate si un bat in mina, in timp ce aghiotantul este o fiinta inspaimintatoare.
In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni, aducand mai mult cu Mos Craciun decat cu Mos Nicolae. Exista tari in care traditia este impletita, astfel ca Mos Craciun si Mos Nicolae sunt una si aceeasi persoana. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mincata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri.
Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sint aduse de ingeri.
In Siria, cadourile vin cu o camila tinara in data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede ca a refuzat sa-i conduca pe intelepti la Bethleem cind acestia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana isi petrece timpul mergind din casa in casa pentru a-l gasi pe copilul Hristos.
Mos Nicolae in lume
In lume, legenda s-a raspandit si a fost adaptata fiecarei tari si culturi. In Europa, de exemplu, in secolul al XII-lea, ziua Sfantului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile.
Germania, Franta si Olanda deopotriva sarbatoriesc ziua de 6 decembrie intr-un mod religios si ofera cadouri copiilor si saracilor, ajuta fetele sarace sa se marite oferindu-le o zestre, aducand mai mult cu faptele Sfantului Nicolae in perspectiva religioasa.
De asemenea, in perioada colonizarii Americii, colonistele olandeze au adus cu ele un episcop care purta un costum rosu si mergea calare pe un cal alb. Imaginea americana a episcopului va evolua treptat pana la cea a unui batran spiridus vesel.
A fost descris ca un batran olandez vesel si bucalat din comedia "Istoria New York-ului", a lui Washington Irving. Anul 1823 a continuat povestile cu Mos Nicolae cu publicarea poemului "O vizita a lui Mos Nicolae" al lui Clement Moore.
In Olanda, episcopul navigheza pe un vapor sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare din care afla cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter.
In Germania, Sfantul Nicolae calatoreste tot cu un insotitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care are un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiti cu cateva lovituri de nuia.
In Italia, La Befana este zana buna care se imbraca in negru si aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. In multe tari latine: Spania, Puerto Rico, Mexic si America de Sud, copiii ii asteapta pe cei trei regi sa le aduca daruri de Craciun.
Sarbatoriti de Sfantul Nicolae
Peste 800.000 de romani isi sarbatoresc onomastica de Sfantul Nicolae. Dintre acestia, aproape 538.000 sunt barbati. Cel mai raspandit nume este Nicolae/Nicolaie, urmat de Nicoleta.
Oriunde in lume ne-am afla, luna decembrie este luna veseliei, bunatatii, altruismului, generozitatii si mai ales a darurilor. Sarbatoarea de Sfantul Nicolae, in aceeasi masura religioasa si mitica, incarcata de emotie si voie buna, deschide sezonul alb si pur al visarii, magiei si spiritualitatii mondiale.