Poezii de dragoste


Nichita Stanescu - Luna in camp

Cu mana stanga ti-am intors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, in arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stanga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc in ochi si-n jur sa sterg copacii
In ochii tai cu luna ma rasfrang
... si ai putea, uitand, sa ne strivesti in gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stang.

Nichita Stanescu - Leoaica tanara, iubirea

Leoaica tinara, iubirea
mi-ai sarit in fata.
Ma pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.

Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
cand mai larg, cand mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat in doua,
si auzul o-ntilni
tocmai langa ciorcarlii.

Mi-am dus mana la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mana nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme...

Nichita Stanescu - Ce bine ca esti

E o intamplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine, decat oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece in delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi
timpla de stele, pana cand
lumea mea prelunga si in nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curand.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamant,
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Nichita Stanescu - Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

Nichita Stanescu - Viata mea se ilumineaza

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.

Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii in declin,
corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-ma un minut.
Mai lasa-ma o secunda.
Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-ma o briza, o unda.

Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp.

Nichita Stanescu - Poveste sentimentala

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
imi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam in pamant,
numai ca sa privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cat te iubeam mai mult, cu atat
repetau, intr-un virtej aproape vazut,
structura materiei, de la-nceput.

Nichita Stanescu - Emotie de toamna

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Nichita Stanescu - Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
cand aerul devine mov si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

Nichita Stanescu - În dulcele stil clasic

Ma invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
in reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.

Nu pune mana peste mine daca-i vara
caci n-ai sa intelegi nimic
stimata doamna-domnisoara
din frig.

Ci vino cand nu merge nimeni
cand nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

Nichita Stanescu - De dragoste

Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mana ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atarnă pe ceafa scaunului.

Eu ma inec in lumine
si scrisnesc in crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rad,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine ma infatiseaza pe cand
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
in lumea fioroasa
de sub ceresc.

Mihai Eminescu - Ce e amorul?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Caci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn in treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit sa n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pamant
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas facut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Caci scris a fost ca viata ta
De doru-i sa nu-ncapa,
Caci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine

Departe sunt de tine si singur langa foc,
Petrec in minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani imi pare in lume c-am trait,
Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redesteptind in fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vintul loveste in feresti,
Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,
Cu ochii mari in lacrimi, cu mini subtiri si reci;
Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini
Si parca-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti...
O! glasul amintirii ramiie pururi mut,
Sa uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Sa uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls...
Voi fi batran si singur, vei fi murit de mult!

Mihai Eminescu - Iubind in taina

Iubind in taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o sa-ti placa tie,
Caci in priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.

Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sa ma-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?

Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-unzimbet faci gindirea sa se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sinu-mi.

Mihai Eminescu - O ramii

O ramii, ramii la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu se l-ascult;

In al umbrei intuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cirdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec,
Cum ingini cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzind piciorul gol.

Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinind;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în cimp rizind.

Astazi chiar de m-as intoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?

Lucian Blaga - Catrenele fetei frumoase

I
Deoarece soarele nu poate sa apuna
far’ de a-si întoarce privirea dupa fecioarele
cetatii, ma-ntreb:
de ce-as fi altfel decat soarele?

II
O fata frumoasa e
O fereastra deschisa spre paradis.
Mai verosimil decat adevarul
e cateodata un vis.

III
O fata frumoasa e
lutul ce-si umple tiparele,
desavarsindu-se pe-o treapta
unde povestile asteapta.

IV
Ce umbra curata
arunca-n lumina o fata!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fara de pata.

V
O fata frumoasa e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoaba inelului.

VI
Frumsete din frumsete te-ai ivit
întruchipata fara veste,
cum “într-o mie si una de nopti“
povestea naste din poveste.

VII
O fata frumoasa e
o închipuire ca fumul,
de ale carei talpi, cand umbla,
s-ar atarna tarna si drumul.

VIII
O fata frumoasa e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fata frumoasa e
cum ne-o arata soarele:
pe cale veche o minune noua,
curcubeul ce sare din roua.

X
Tu, fata frumoasa, vei ramanea
taramului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevarata amintire.

Lucian Blaga - Cantec in doi

Si vine toamna iar
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sa gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sa infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, cand cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine

Nicolae Labis
Am iubit...

Am iubit de cand ma stiu
Cerul verii, straveziu,
Despletitele rachite,
Curcubeiele pe stanci
Ori padurile adanci
Sub cer alb incremenite.
Mi-a fost drag pe baragane
Sa vad fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trasnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea inaltimilor,
Semetia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pura,
Floare rosie pe gura
Si in inima arsura,
In priviri zapezi candide
Si-n piept voci necontenite.

M-a infiorat ades
Tot ce gandurile tes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, leganate,
De pe arcuri instrunate,
Sagetarea de idei...

Toata-aceasta maretie
Ne-a fost data din vecie...

Nicolae Labis - Primele iubiri

2
Mi-am taiat in suflet temple,
Chip cioplit s-asez in ele,
Cerbii mei au sa-l contemple
Adunati sub ploi de stele.

Brazii mei inalti si plopii
Sub poleiuri de zapada,
Inmultit in mii de copii,
Chipul tau au sa ti-l vada.

Iar izvorul inserarii
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strans al cugetarii
De pe bolta fruntii tale.

Peste stanci mi s-or desprinde
Flacari verzi, cand ai sa treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Daca alte lumi, plecata
Cu-ai tai pasi ai sa alinti,
Iti va fi si-atunci pastrata
Urma pasilor fierbinti.

Caci fosnindu-ti unduirea
Calma,-a palmelor subtiri,
Mi-a stins pâna si-amintirea
Trecatoarelor iubiri.

Doar o singura iubire
Lâng-a ta o mai pastrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat in viata-un un crez.

Ea, al vietii mele soare,
Incalzi-va din senin
Toate cantecele care
Tie am sa ti le-nchin.

4
Mergeam tacuti alaturi, straini, odinioara
Si presimteam ca astazi voi fi indragostit
De fata ta curata ca zorile de vara,
De parul tau de aur impletit.

Dar nu stiam ca nimeni n-are sa poata sterge
Vapaile din inimi, acest pojar nestins,
Ca pe carari de sticla alaturi ne vor merge
Ideile, imbratisate strans.

Ca prins de-o vraja noua si-atotcuprinzatoare
Voi parasi boema cu gustul ei amar,
Ca vinul, desi-mi place cand scapara-n pahare,
Ma va-mbia din ce in ce mai rar.

Vazusem frumusetea privirilor semete,
Izvoare de lumina, de umbre si scantei,
Dar banuisem numai adanca frumusete
De dincolo de ochii mari si grei,

Ce mai tarziu, prin lupte launtrice-am aflat-o
Si-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viata cu flacara-i curata
Fara de care n-as putea trai.

5
Steaua polara pe cer, departe,
In scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde in orice seara,
Capat de osie, steaua polara.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvart in jurul osiei sale.
Sobra-armonie pururea vie,
Nezdruncinata putere-n tarie.

Osie-a luminilor, daca te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvalmasite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate in goluri!
Ingrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creste din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetatie, suflete, mori.

Arde o stea intre multele stele,
Arde pe ceruri si pe drapele,
Capat de osie - rosie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvarte pe osia dura
In anotimpuri de frig si caldura,
Si cand furtunile ma bantuiesc,
Cerbii si vulturii mei o privesc.

Daca s-ar frange osia mea,
Cerbii si vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura si-ar tipa,
Daca s-ar frange osia mea.
Ar navali pustiirea secreta,
Cantecu-ar prinde scrasnet de creta,
Cerbii si vulturii mei ar zbura,
Daca s-ar frange osia mea.

Osia mea-i doar o parte, stiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fara de moarte.
Osia mea nu se frange nicicand,
Trece prin miezul acestui pamant,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Doua planete, margele albastre.

Adrian Paunescu - Totusi, iubirea

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntamplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, intuneric si tu
Intram in amor fara nume
Fiorul ca fulger cazu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe cai au cazut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sarut.

Acum te declar Dumnezee
Eu insumi ma simt Dumnezeu
Continua lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta-ntre ele biserici
Facandu-si acelasi repros.

Si tu si iubirea exista
Si moartea exista în ea
Imi place mai mult cand esti trista
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul ma sprijin de cer,
Tu esti in puterile mele,
Desi inchizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Ma-ntorc la silaba dintâi,
Praval peste tine padurea:
Adio, adica ramai.

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

Carmen-Manuela Macelaru - Trei zile fara tine

glontul mi-a suierat pe langa toate amintirile
prin maduva treceai tu agale cu mainile la spate

miroase a cloroform

in mine insami pot fi vizitator sau pacient

la ora cand ma desfac in stamine, pistile
si vantul ma duce in toate directiile

in sala de cinematograf am ramas doar eu
sa continui mai departe spectacolul
draperiile cad, sterg praful
abandonandu-ma pe scena
ca intr-un ocean putred
ropot de cai, buruieni, baliverne
orase anemice, hoituri, focuri de arma
un rasarit atroce care musca de gat

prin maduva treceai tu agale cu mainile la spate
miroase a cloroform

plutonul de executie greseste din nou tinta

e timpul sa mai deschid ferestrele
sa intre aer curat, sa mai arunc
din hartiile mototolite

in oglinda retrovizoare pulseaza
un trecut care nu-mi apartine

iubitule, zidurile trec prin tropicul racului

Carmen-Manuela Macelaru - Uite, ingerul meu

i-am facut bagajul si l-am trimis
va ajunge dupa 12 noaptea
sa nu faci ordine, e obisnuit cu dezastrele mele
ai grija sa lasi usa deschisa altfel va striga
si va trezi toti vecinii

nu e posesiv dar va dormi cu tine in pat

seamana cu mine foarte mult
bea ness, citeste kafka, face statistici

va incerca sa-ti sparga parola
si va pacali minutarul
nu are nevoie de spatiu prea mult
ventriculul drept e suficient

cand vei stinge becul
in tine va lumina ceva

este eficient în calmarea durerilor
cand te strang prea tare in brate

catalizeaza aciditatea cuvintelor matinale
impiedica surplusul de CO2
cand ma supar pe tine

regleaza functia iubirii
stabilizeaza tensiunea cand nu-ti raspund la telefon
combate efectele secundare oricarui conflict

favorizeaza circulatia sanguina
atunci când esti indragostit
si sangele-ti tace

Cum ?

Chiar de vrei sau de nu vrei

Tot de gandul meu te iei,
Si de mine ma lovesc
Cand de tine ma-ncalzesc.

Esti de azi, pana mai ieri
Si de poti ca sa mai speri,
Cum de stii ce-i de crezut
Cand de umbra-ti n’ai vazut.

Tudor Arghezi - De-abia plecasesi

De-abia plecasesi. Te-am rugat sa pleci.
Te urmaream de-a lungul molatecii poteci,
Pan-ai pierit, la capat, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o data inapoi!

Ti-as fi facut un semn, dupa plecare,
Dar ce-i un semn din umbra-n departare?

Voiam sa pleci, voiam si sa ramai.
Ai ascultat de gandul ce-l dintai.
Nu te oprise gandul fara glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi ramas?

Tudor Arghezi - Melancolie

Am luat ceasul de-ntalnire
Cand se tulbura-n fund lacul
Si-n perdeaua lui subtire
Isi petrece steaua acul.

Cata vreme n-a venit
M-am uitat cu dor in zare.
Orele si-au impletit
Firul lor cu firul mare.

Si acum c-o vad venind
Pe poteca solitara,
De departe, simt un jind
Si-as voi sa mi se para.

Tudor Arghezi - Creion

Obrajii tai mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
In care se-oglindesc
Azurul si copacul.

Surasul tau mi-i drag,
Caci e ca piatra-n fund,
Sper care-noata albi
Pesti lungi cu ochi rotund.

Si capul tau mi-i drag,
Caci e ca malu-n stuf,
Unde paianjeni dorm,
Pe zori facute puf.

Faptura ta intreaga
De chin si bucurie,
Nu trebuie sa-mi fie,
De ce sa-mi fie draga?

Octavian Goga - O clipa

Abia ne-am revazut o clipa
Si iar ne-a despartit talazul
Pandea din umbra nenorocul
Cand tu-mi incolaceai grumazul.

Dar revederea noastra muta
A fost de-ajuns ca sa-nfiripe
Un inteles de-o viata-ntreaga
In falfairea unei clipe.

Mi s-a parut ca-n largul marii,
In noaptea neagra si afunda,
Vad la lumina unui fulger
O luntre care se cufunda.

Marin Sorescu - Arcada

Azi am vazut un ochi
Care ma iubea.
Vedeam bine ca m-ar fi primit
Sub spranceana lui.

Dar a venit un nor
Si ochiul s-a inchis,
Ori s-a speriat
Si-a fugit in chipul tau
Langa celalalt ochi,
Langa fruntea si langa gura
Care nu ma iubesc.

Marin Sorescu - Umbra

Daca si umbra noastra
S-ar bucura de cele cinci simturi,
Am trai mult mai frumos,
Cu amandoua inimile deodata.
Dar de la noi si pana la umbra
S-a intamplat un lung proces
De abstractizare
Si in toata insensibilitatea noastra
A atins apogeul.

Unii oameni
Nu traiesc decat cu umbra lor
Si nici macar cu ea toata,
Ci pe rand, cu cate un ochi,
Cu cate-o mana.